Relația dintre neuroplasticitate și prognostic în autism

Tulburarea de Spectru Autist - TSA este una de tip „motor și combustibil”: neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a se repara și adapta, iar intervenția timpurie este cea care alimentează acest proces pentru a îmbunătăți prognosticul.

1. Neuroplasticitatea: „Superputerea” creierului tânăr

Neuroplasticitatea reprezintă capacitatea sistemului nervos de a se reorganiza prin formarea de noi conexiuni neuronale (sinaptogeneză) și, uneori, prin sinteza de noi celule.

• Fereastra de oportunitate: creierul copilului mic posedă cel mai înalt potențial de recuperare. În primii 3 ani de viață, procesele de neuroregenerare sunt extrem de active, permițând restabilirea și remodelarea rapidă a sistemului nervos.
• Compensarea funcțională: documentele menționează că, în cazul unei leziuni într-o emisferă, cealaltă poate prelua funcțiile afectate, datorită acestei plasticități.
• Influența mediului: Plasticitatea nu este doar biologică. Aceasta este „hrănită” de interacțiuni. Stimularea pozitivă (educație, afecțiune, terapie) „sculptează” arhitectura creierului, în timp ce izolarea sau influențele negative pot agrava deficitele.

2. Prognosticul: factorii care „înclină balanța”

Prognosticul în autism nu este o sentință fixă, ci un spectru de posibilități care depinde de mai mulți factori-cheie identificați în literatura de specialitate:

• Intervenția timpurie: Este cel mai critic factor. Cu cât deficiența este descoperită și tratată mai devreme, cu atât neuroplasticitatea este mai bine utilizată.
• Nivelul cognitiv și limbajul: Copiii care dezvoltă un limbaj funcțional până la vârsta de 5 ani au, de regulă, un prognostic mult mai bun.
• Sindromul Asperger(pe vechea încadrare nosologică) are un prognostic social și ocupațional superior deoarece limbajul și inteligența sunt păstrate, permițând strategii de compensare mai eficiente.
• Severitatea (DSM-V): Prognosticul variază între Nivelul 1 (necesită suport) și Nivelul 3 (necesită suport foarte substanțial).
• Comorbiditățile: Prezența epilepsiei, a dizabilității intelectuale profunde sau a sindroamelor genetice (precum Rett) poate complica evoluția.

3. Indicatori de evoluție pozitivă (zona proximei dezvoltări)

„Diferența dintre ceea ce copilul poate face singur și ceea ce poate realiza cu ajutor (învățare mediată) este un indicator mai fidel al potențialului său de dezvoltare decât un simplu test de IQ.”

Dacă un copil răspunde bine la „exercițiul de învățare mediată”, prognosticul său de evoluție este superior, sugerând că circuitele neuronale sunt „pregătite” pentru reorganizare.

Tabel Comparativ: Factori de Prognostic

 Deși diagnosticul de TSA este pe viață, neuroplasticitatea ne arată că „hardware-ul” este maleabil. Prognosticul se construiește zi de zi prin terapii specifice care transformă micile achiziții în rețele neuronale stabile.

În calitate de psiholog clinician, vin cu următoarele informații suplimentare privind comorbiditatea cu dizabilitate intelectuală. Dacă diagnosticul de TSA este asociat cu o dizabilitate intelectuală profundă sau severă, mobilitatea celulelor nervoase nu mai este aceeași ca in cazul diagnosticului singular de TSA sau în comorbiditate cu o dizabilitate mintală ușoară. Astfel, dezvoltarea capacității de a învăța din mediu și de a se adapta lui, va avea suișuri și coborâșuri și multe stagnări. Va fi mereu nevoie de eforturi comune din partea mai multor specialități și implicarea familiei.

Gradul de afectare se va cunoaște cel mai bine în momentul în care este necesar un număr foarte mare de repetiții pentru a dobândi o abilitate și implicarea unor eforturi foarte mari în a o menține.

Dacă balanța dintre progres și regres se înclină spre cel din urmă aspect sau dacă se stagnează de prea mult timp, în ciuda eforturilor din terapie(și cu tot ajutorul neurotrofic/psihiatric/neurologic), atunci trebuie să ne referim la fixarea altor obiective și intervenții terapeutice adaptate.

Ca urmare, părinții nu trebuie să se mai axeze pe abilitățile academice, psihoeducationale dacă terapia „nu mai dă rezultate“ iar copilul este mereu frustrat.

Se va urmări dezvoltarea autonomiei și controlul comportamentului prin însușirea de către familie a tehnicilor comportamentale de bază specifice.

Bibiliografie: Neuroplasticitatea „Leon Dănăilă”, „Dezontogeneza în etapele de dezvoltare umană” Tamara Bârsanu, Psihiatrie clincă, Kaplan, „Psihopedagogia deficientului de intelect” Gheorghe Radu, cursuri, Univ. Ovidius Constanța, „Intervenții psihologice și logopedice în tulburările de limbaj și comunicare la preșcolari”, Buganu Diana Elena, „Psihopedagogie specială” Verza, „Tulburări de dezvoltare neuropsihică la copii” de Hadjiu Svetlana, Călcîi Cornelia, Beniș Svetlana, Revenco Ninel.