Psihopedagogia copiiilor cu dizabilități intelectuale

În prezentul articol sunt anumite informații care poate sunt cunoscute specialiștilor totuși părinților le sunt destul de inaccesibile.

1. Specificitatea deficienței mintale

Specificitatea deficienței mintale nu rezidă într-o singură trăsătură izolată, ci într-un ansamblu de fenomene care afectează dinamica dezvoltării. Aceasta se definește prin dereglarea dinamicii dezvoltării psihointelectuale și a dinamicii corticale.

Elementele fundamentale care conferă specificitate sunt:

- Vâscozitatea genetică (B. Inhelder)

Reprezintă incapacitatea de a se desprinde rapid și definitiv de stadiile precedente ale dezvoltării mintale. Dezvoltarea este încetinită, existând tendința de a stagna înainte de atingerea stadiilor superioare (operațiile formale) și de a regresa spre reacții proprii stadiilor anterioare.

- Heterocronia (R. Zazzo)

Dezvoltarea este nu doar întârziată, ci și dizarmonică. Există ritmuri diferite de creștere între diversele sectoare ale dezvoltării psihobiologice.

Inerția oligofrenică/patologică (A.R. Luria)

Se manifestă prin rigiditatea reacțiilor adaptative și comportamentale, cauzată de dereglarea mobilității proceselor nervoase fundamentale (excitația și inhibiția).

- Fragilitatea personalității: Rezultă din convergența trăsăturilor de mai sus, manifestându-se în conduita verbală și comportamentul cotidian.

2. Clasificarea tulburărilor dezvoltării (stărilor disontogenice)

Conform lui V.V. Lebedinski, tulburările dezvoltării (disontogeniile) se clasifică în următoarele categorii fundamentale:

- Stări stabile de nedezvoltare

Dereglări globale sau totale ale personalității (ex: oligofrenia/deficiența mintală severă și profundă).

- Stări de dezvoltare întârziată

Ritm încetinit de formare a diferitelor paliere, în special cel emoțional-afectiv.

- Stări de dezvoltare deteriorată

Tulburări și dezechilibre emoțional-afective, insuficiențe ale controlului voluntar și forme de regres intelectual (ex: demența organică).

Stări de dezvoltare deficitară

Determinate de afecțiuni grave ale analizatorilor (văz, auz), ale aparatului locomotor sau de maladii cronice invalidante.

Stări de dezvoltare distorsionată

Combină elemente de nedezvoltare, întârziere și deteriorare (ex: autismul infantil).

Stări de dezvoltare dizarmonică

Determinate ereditar sau prin condiții educative precare, manifestate prin disproporții în dezvoltarea palierelor personalității (ex: psihopatiile).

3. Intelectul și Zona Proximei Dezvoltări (ZPD)

Conceptul de Zona Proximei Dezvoltări (ZPD), introdus de L.S. Vîgotski, este esențial pentru înțelegerea potențialului de învățare. Acesta reprezintă diferența dintre ceea ce copilul poate face independent (zona dezvoltării actuale) și ceea ce poate realiza sub îndrumarea unui adult.

Specificul la deficienția mintală

- ZPD Limitată: Spre deosebire de copilul tipic, la copilul cu deficiență mintală, zona proximei dezvoltări este restrânsă și lipsită de dinamism.

- Lipsa inițiativei

Cei cu deficiență mintală nu solicită din proprie inițiativă ajutorul adultului și adesea nu știe cum să folosească sprijinul acordat („medierea").

- Implicații

Învățarea trebuie proiectată să acționeze în această zonă pentru a fi formativă, transformând ZPD în zonă a dezvoltării actuale.

Schema "Zonelor" Dezvoltării Mintale

În psihopedagogie, dinamica dezvoltării mintale este reprezentată printr-o schemă ce integrează teoriile lui Vîgotski și Inhelder, evidențiind diferențele dintre copilul tipic și cel cu handicap mintal.

Schema include următoarele componente:

1. Zona consolidată a dezvoltării mintale: achizițiile stabile.
2. Zona achizițiilor instabile: cunoștințe fragile, unde se manifestă "vâscozitatea genetică" (riscul de regres).
3. Zona proximei dezvoltări (ZPD): potențialul imediat de învățare cu sprijin.
4. Zona plafonării: la deficiența mintală, există un punct (notat adesea cu X sau e) unde dezvoltarea se opreşte (se plafonează) la nivelul unei etape intermediare, fără a atinge stadiile superioare ale gândirii formale.

La deficiența mintală, zona achizițiilor instabile este largă (risc mare de regres), iar ZPD este îngustă, spre deosebire de copilul tipic unde ZPD este vastă și orientată spre viitor.

5. Deficiența mintală și nivelul de vârstă ce poate fi atins:

Clasificarea psihometrică corelează coeficientul de inteligență (Q.I.) cu vârsta mintală (E.M.) maximă probabilă la maturitate:

Gradul Deficienței

Q.I. (aprox.)

Vârsta Mintală la maturitate

Caracteristici Principale

- Intelect de limită (liminar)

80 - 90

11 - 14 ani

Plafonare la nivelul clasei a V-a/VI-a, etapa de operații concrete. 

- Deficiență Ușoară

50 - 70/80

8 - 11 ani

Gândire concretă, pot achiziționa scris-citit și calcul elementar. Recuperabili socio-profesional.

- Deficiență Severă

20 - 50

3 - 7 ani

Incapacitate de a utiliza deplin limbajul scris-citit. Pot achiziționa deprinderi de autoservire și protecție. 

- Deficiență Profundă

0 - 20

0 - 3 ani

Dezvoltare intelectuală sub 3 ani. Necesită supraveghere permanentă; nu au capacitate de autoprotecție.

Notă: Limitele Q.I. pot varia ușor în funcție de scara utilizată (Binet-Simon, Wechsler, etc.).

6. Psihopedagogia Copiilor cu Dizabilități Intelectuale

Intervenția psihopedagogică la copiii cu dizabilități intelectuale vizează valorificarea potențialului existent prin strategii adaptate specificului lor cognitiv și comportamental.

Caracteristici ale proceselor psihice și implicații educaționale:

- Gândirea: este caracterizată prin concretism excesiv, rigiditate, inerție și dificultăți majore în abstractizare și generalizare (simptomul central al oligofreniei).

- Intervenție: utilizarea materialelor intuitive, învățarea prin acțiune și formarea algoritmilor simpli.

- Limbajul: apariție întârziată, vocabular sărac, agramatism și dificultăți de înțelegere a sensurilor figurate.

- Intervenție: terapia logopedică trebuie să vizeze corectarea pronunției, dezvoltarea vocabularului și stimularea trebuinței de comunicare.

- Memoria: volum redus, fidelitate scăzută și uitare rapidă. Predomină memoria mecanică.

- Intervenție: repetiții numeroase și variate pentru a evita monotonia și a consolida cunoștințele.

- Atenția: instabilitate, concentrare redusă și volum mic.

- Intervenție: eliminarea factorilor perturbatori, sarcini scurte și atractive, utilizarea jocului didactic.

- Integrarea: se urmăreşte trecerea de la segregare la forme de educație integrată (clase speciale în școli de masă, integrare individuală), adaptate nevoilor (CES).

Principiul de bază rămâne intervenția timpurie și parteneriatul cu familia!

Resurse bibliografice: Psihopedagogia deficientului de intelect, univ. Ovidius, Psihopedagogia copiilor cu tulb de invatare, Emilia Balint, Dezontogeneza în etapele de dezvoltare umană.